Şi eram frumoasă.
Păream fricită,
Cînd scrumam în cafeaua rece cu
miere şi
lămîie.
Eram plictisită şi deşiram
imaginea mea ca pe un
pulovăr roşu-aprins
care s-a
uzat.
Iar ţigara se topea în
palmă, prefăcîndu-se-n
ceară albastră.
Picioarele mi-au devenit
lungi şi subţiri şi albe
şi buzele o linie
neagră.
iar apa din ceaşca cu cafea
a început să
devină
eu
cea adevărată:
curgînd printre picioarele
oamenilor ca o şopîrlă
obeză.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu